Astazi am fost la o piesa de teatru. Prima de jumatate de viata incoace. Si imi pare rau ca n-am facut-o mai des. E o experienta atat de...vie.
Piesa se numeste "Oscar si Buni Roz". Ciudat, nu? Asa parea ma inceput. Acum suna special.
A fost genul de poveste care te face sa reflectezi la viata. Sau la moarte. Sau poate e tot aia.
Se spune ca a trai este cel mai rar lucru, majoritatea doar exista. Dar nu ai nevoie de mult timp ca sa traiesti, poti duce o viata in cateva zile, daca traiesti clipa (Carpe diem Sandra =))), si nu ratezi momentul.
Desigur, toti stim ca vom murii, dar faptul ca ar putea fi curand pare atat de ireal. Cum sa mor azi daca iaurtul meu expira luna viitoare? Si petrecem atata amar de timp inutil holbandu-ne la muste sau uitandu-ne la filme proaste, fara sa facem ce trebuie facut, fara sa spunem ce trebuie spus. Zicem mereu ca e si maine o zi. Dar daca nu e? Iar cand sfarsitul se apropie ne plangem ca mai avem nevoie de timp, ca viata e scurta. Nu e scurta, e cea mai lunga chestie pe care o s-o faci vreodata, ai timp sa realizezi tot ce vrei, dar lasi pe maine. Luam viata prea de buna.
Filzofia la o parte, mi s-a indeplinit prezicerea. Dorul de scoala nu m-a tinut nici o saptamana. Asta e.
Ati avut vreodata o pofta nebuna de schimbare? Ce grozav e sentimentul de a lasa totul in urma. Doar de m-as putea abtine sa trag cu ochiul la trecut, gandind ca era mai bine.
Ei, cam atat pe azi. Regret ca nu o sa mai vad ore turbate la momentul postarii. Scoala asta ce face din oameni...
"Ma întreb: Noi, astia lenesi,
mergem în Rai sau vine cineva dupa noi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu