M-am distrat de minune. Dar nu in seara asta.

Hello, lume! Mi-era dor de voi si ma gandeam sa vad ce mai faceti. Glumesc, de fapt n-am somn. Si idea de ajutor a creierului meu e asta: "Hei, aprinde calculatorul, scrie ceva pe blog, si daca tot esti acolo mai intra si pe facebook!". Asta sigur o sa mearga.
Totul e atat de aiurea si contradictoriu in ultimul timp. Dispozitia mea oscileaza intre "in varful lumii" si "lipita de nucleul pamantului". Hmm, oare ce ar putea provoca asa o mizerie dulce-amara? O, da: iubirea. Esenta de baza si totusi dusmanul mortal al fericirii. E prea complicat sau mi se pare mie?
Dar hai sa nu vorbim despre asta. Hai sa vorbim desepre ceva mai putin dezordonat: prietenia. E una dintre cele mai speciale legaturi in viata. Uneori singurul lucru pentru care merita ziua de maine. Insa bineinteles ca aici ma refer la cea sincera. Nici nu ar trebui sa existe un alt fel. Am iesit odata cu o amica si o prietena de-a ei. Erau numai imbratisari si complimente. Dupa ce s-au despartit, zice catre mine: "Frate, ca ma dispera aia!"
Dragut. Si eu am reactia asta fata e unele persoane, motiv pentru care nu le 'frecventez' niciodata mai departe de un salut, care desi de obicei nu primeste raspuns ma lasa cu constiinta impacata.
Nu trebuie sa te placa toata lumea, cum nici tu nu placi pe toata lumea. Ne imprietenim cu oameni care au interese comune, deci pentru a fi fericiti impreuna ar trebui sa gandim toti la fel. Va puteti imagina plictiseala?
Vara asta am avut destul de multe achizitii la capitolul love&friendship. Unii chiar neasteptati, dar de care ma bucur mult (va simtiti voi ;) . E ciudat cum intalnim oameni care se amesteca pur si simplu in multime, nu ies cu nimic in evidenta, iar apoi ajung sa fie cea mai importanta parte a vietii noastre. Pana in punctul in care nu-ti mai poti imagina cum era fara ei. N-ar trebui sa simtim ceva? Vreo furnicatura, sa ne vibreze antenele? Persoane la care nu te-ai fi gandit niciodata iti schimba destinul. Ar trebui sa existe niste instructiuni pe undeva.
Apropo, azi am aflat ca prima zi de scoala incepe la 8.Adica 8! Inca mai exista ora asta?!?Tata ar trebui sa inchirieze o macara. Voi avea nevoie. Si o galeata cu apa. Mi-e mila de si-asa dereglatul meu sistem cerebral. Si de profesoara de romana dupa 3 luni de chat. O, vai, urmeaza morala 'Anul asta te pui serios pe invatat', urmata de propria dorinta arzatoare de progres care se evaporeaza subit dupa prima ora de mate.
Here we go again: to another year we're gonna hate, another year to make the best memories of our lives, and hopefully new teachers to freak out!

"Sa traiesti este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor exista, atata tot."

Pentru ca rimeaza

Si e rece,
Si e trist,
M-am pierdut in paradis.

Cioburi fine stau pierdute
Prin petale de lalele,
Au gatit poteca stearpa
Cu crampeie de durere.

Sangele mi se prelinge,
Impletit cu infinitul

Am privit intr-o gaoace,
Si-am vazut sfarsitul.

E o umbra suspendata
Intre mii de sori
Cat de dulce era chinul,
Printre muritori.

Growing old is unavoidable. Growing up is optional.

Asa simplu, fara auto?

Viata e o scarba cu buletin contrafacut.
Ai avut vreodata impresia ca cineva, acolo sus, isi bate sincer joc de tine, si se mai si distreaza?
Cioc, cioc, bate cineva la usa. Hopa, sunt soarta si destinul care te-au pocnit direct in nas cu o placinta de necaz, ghinion si stafide. Nu-mi plac stafidele.
Si atunci ai doua optiuni:
- Sa o primesti cu capul sus si sa mergi inainte intonand mantra curajului: "Zoe, fii barbata!"
SAU
- Sa fugi cat mai departe cu coada intre picioare si sa-ti schimbi adresa cu speranta desarta ca nu te vor gasi din nou.
Oricat de tentanta si de des folsita ar fi a doua varianta, nu merge niciodata. Iar prima e de-a dreptul obositoare. Asa ca fa ca mine: Deschizi usa, spui plictisita "Ce, iarasi voi?", iti pui o punga de hartie pe cap si speri sa fie cu mere.
Bineinteles, nici asta nu ajuta intotdeauna. De ce nu pot fi calea corecta si cea simpla una si aceeasi? Ca sa nu mai spun ca nici nu stiu care e cea corecta.
Lasand filozofia deoparte, chiar sunt in bucluc. Oare de data asta merge abordarea de mijloc? Oare e cea pe care o vreau?
De multe ori in fata unei decizii importante ma stresez la infinit si-o intorc pe toate partile pana nu mai inteleg nimic. Sau pur si simplu spun "Ce naiba!?" (ati observat cum asta pare a fi raspunsul la toate?), si ma arunc dupa instinct. Nici una nu e prea inteleapta, dar no.2 da rezultate. Imi place ca pana apuci sa te gandesti la consecinte, e prea tarziu. Urati-mi noroc.

"Vei face tot felul de greseli, dar atata timp cat esti generos, cinstit si pasionat nu poti sa distrugi lumea. Nu vei reusi nici macar s-o tulburi."

The Hell was full, so I'm back

Copilarie

Trebuia sa fie anotimpul luminii,
Inecati de propria inocenta.
Trebuia sa fim doi.

Mi-ai dat drumul la mana.

Am ramas in umbra cu aripile frante
Ochii inramati de cerneala se topesc.
Lacrimile spala rani deschise,
Si ard cicatrici.

Speranta e fumata.
Vantul a smuls orice fasie colorata.

A fost o greseala, dar a meritat

Copilarie...
Stranie iluzie.

Cursa

Exista doar intuneric.
Credeam ca e tot ce ofera viata,
Apoi m-am intors:
De fapt priveam mereu coltul camerei.

Am zarit infinitatea
Si era marginita de Soare
M-am ridicat si am alergat catre el.

Ce daca visam?
Ce daca era prea departe?
Ce daca ma ardea?

A inceput cursa.
Sunt mii de carari
Alergam cot la cot, separati de un zid.

E o cursa cu obstacole.

La capat m-a asteptat Moartea.
Nu am atins niciodata Soarele,
Dar poate tot ce conta era sa fug langa stele.

Mai taie din ele

Stiti sentimentul acela de implinire cand in sfarsit ai luat o decizie corecta? Da, nici eu...
Ce va mai place caterinca.
Apropo, cred ca am gasit o tema pentru blog: ala-bala-portocala. Adica postarea va varia in functie de dispozitia mea, deci asteptati-va la multe plangeri la adresa vietii. Si alternativ cate o creatie proprie. Planuiesc sa mai scriu ceva daca ma ajuta insomnia.
Am avut placerea de a afla ca unele persoane chiar asteapta urmatoarea mea scurgere de inspiratie. Ma face sa simt ca pot realiza ceva in viata. Ce idee draguta.
Uneori, cand se intampla o schimbare majora inauntrul tau, ai vrea sa o exteriorizezi ca s-o poti vedea si arata lumii. Dar cum? Daca nu o faci bine? Suntem atat de obisnuiti cu rutina, incat multi se tem sa iasa din tipare, si petrec o viata fara a fi descoperiti cu adevarat. Ne-am nascut unici si totusi alegem sa fim la fel. Clone. Ce prostie. Si unii cred ca ma insulta cand ma numesc ciudata. Nimic nu ma face mai fericita decat cuvantul ala.
Oricum, sunt convinsa ca toti ati auzit de prelungirea vacantei. Mie vestea mi-a lasat un gust dulce-amar. Nu m-am plictisit vara asta, dar parca totusi imi lipseste scoala. Pana la urma, umbla vorba ca sunt cei mai frumosi ani din viata noastra. Si nu mi-e dor numai de rasul infundat din orele de fizica atunci cand cineva loveste profesorul cu un biletel si nu recunoaste nimeni. Desi sunt convinsa ca peste 3 saptamini o sa vreau sa ma intorc in timp pentru a-mi da o palma in momentul asta, mi-e dor si de partea plictisitoare: invatatul. Sunt momente cand aflam ceva interesant, apoi vine o subita sete de cunoastere si obisnuitul monolog sub dus gen "what am I doing wih my life". Apoi bineinteles dam de internet si ne trece nebunia la minut.
Ce frumoasa e viata.

"Uneori singuratatea e cea mai buna companie.
Nu pune niciodata intrebari si de multe ori ofera raspunsuri."